Cuvintele tale m-au vindecat, mama! Semnat, Ana

MONICA MIHAI

O invitatie la transformare si la regasirea propriului adevar.

Ce mai conteaza cine sunt sau cine am fost? Acum sunt mama acestei minuni si, odata cu nasterea ei, am sa ma mai nasc si eu o data.

Ana a pierdut totul, mai putin inima ei. Nu isi mai aminteste nimic, nu isi recunoaste nici sotul, nici fetita nou-nascuta, si, oricat ar incerca, nu poate privi dincolo de ceata care i-a invaluit mintea dupa accident.

Dar Ana nu este doar mama si sotie, este si fiica, iar cuvintele mamei sale sunt singurele care o pot ghida inapoi spre viata. Citind jurnalul celei care i-a sadit in suflet iubire si speranta, ea isi incepe calatoria dureroasa inapoi spre sine.

Povestea Anei este povestea tuturor fiicelor care trebuie mai intai sa se piarda pentru a se putea regasi, care au nevoie in egala masura de indrumarea mamei si de libertatea de a face propriile greseli.

Monica Mihai reuseste sa redea toata durerea si toata frumusetea drumului unei femei catre sine.

Cartea aceasta este pentru tine daca. . .

Simti ca nu esti suficient de buna sau suficient de frumoasa pentru a primi iubire.
Nu mai ai incredere in tine si in propria capaciatate de a-ti fauri destinul.
Iti lipseste puterea interioara si nu ai curajul sa faci schimbari importante in viata ta.
Simti ca te-ai ratacit si esti blocata intr-o etapa a vietii tale care te sufoca.
Ti-ai pierdut bucuria, creativitatea si entuziasmul.
Esti coplesita de griji si nu reusesti sa-ti gasesti linistea sufleteasca.
Nu poti impune limite sanatoase in relatiile cu cei din jur.

Cartea aceasta te va invata…

Sa-ti vindeci ranile pe care le porti in inima si sa renasti mai puternica.
Sa lasi in urma toate relatiile si persoanele toxice care iti otravesc sufletul.
Sa indraznesti sa-ti urmezi visurile si sa perseverezi indiferent cate obstacole intalnesti.
Sa acorzi mai multa importanta celei mai importante relatii din viata ta: relatia cu tine insati.

Fragment din carte

„Asa-i o mama - ca o radacina. Nu se vede, ea e mereu ascunsa in adancuri, prin ea curge seva vietii si a creatiei si, chiar si atunci cand ea se ofileste, imbatraneste si moare, urmele copacului pe care l-a crescut raman sa dainuie pentru totdeauna. Si nu-i mama care sa nu isi hraneasca asadar copacul cu propria ei viata. Si nu-i mama care sa nu ramana voit in umbra rodului ei pentru ca el sa straluceasca tot mai tare in propria lui existenta. Si nici nu-i implinire mai mare pentru o mama ca atunci cand puiul ei atinge stelele. Si de acolo, de sus, trimite lumina catre radacinile care l-au hranit si l-au facut un om mare. ”